Ciornele inimii..

…au fost momente  cind nu gasiam cuvinte.Cautam ca o nebuna, prin toate culcusirile inimii mele, pe la toti vecinii sufletului meu. Oriunde stiam eu ca voi gasi… si nu am gasit.Ascultam cea mai frumoasa si ametitoare muzica, aveam in plamini cel mai curat aer dar nu a fost de ajuns..
- Ochi! Ochi! Ca un blestem, ca o mintuire, ca o intrare in biserica lumii intregi, auzeam aceste cuvinte zi si noapte si nu puteam sa ma linistesc.Aveam ochi, dar nu privea nimeni in ei. Urlam, ranita … si nu auzea nimeni, sau le era frica … sau imi era frica mie sa ma aud…
      Nu gasisem cuvinte, eu, cea care parca mereu le aveam intre degete.. Nu gaseam cuvinte! Deschideam pagina cu pagina si inchideam zilnic ciorne… neterminate, neastimparate.In jurul meu toti se jucau cu acele cuvinte care nu puteam eu sa le rostesc..si treptat  deveneam orfana.Visam la acele emotii  frumoase, asemanatoare celor pe care le buchiseam.Ma gandeam mereu poti oare sa ceri unor cuvinte fidelitate si dragoste vesnica??!!